Două înfrângeri pentru Lienen. Narcis Răducan avertizează: „Am ajuns într-o zonă extrem de periculoasă”

Redactor:
Robert ZANFIR
Două înfrângeri pentru Lienen. Narcis Răducan avertizează:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Oțelul pierde acasă cu rivala din Vaslui și neamțul Lienen trebuie să mai aștepte prima victorie în Liga 1. Narcis Răducan a declarat după meci că munca noului antrenor se va vedea în retur, dar avertizează: „Suntem într-o zona extrem de periculoasă”

„Vasluiul a fost echipa mai matură, au înscris când trebuia. Nu aș putea spune că băieții nu au muncit, au alergat foarte mult, dar nu este de ajuns doar să alergi când întâlnești un adversar valoros. Clasamentul nu ne avantajează, suntem într-o zonă extrem de periculoasă”, a spus Răducan la Digi Sport.

Răducan spune că munca noului antrenor se va vedea în retur

„Îmi pare rău că Lienen are parte de acest debut nefericit, dar sunt convins că munca lui se va vedea pe teren. Nu are rost să comentăm arbitrajul, a fost unul bun. Nu aș vrea să ne creăm vreun alibi”, a mai spus Narcis.

Vaslui a învins vineri seară, în deplasare, cu scorul de 2-1 (1-0), pe Oțelul Galați, într-un meci din etapa a XV-a a Ligii I.

Golurile au fost marcate de Wilk ’28 și Antal ’84 (penalti) pentru vasluieni, respectiv Marquinhos ’90+3 (penalti) pentru gazde.

Oțelul Galați: Brăneț – Sârghi, Mișelăricu, Sipovici, Popescu – Cooper, Giurgiu (Tudorie ’90) – Iorga (Băjenaru ’77), Marquinhos, Gavrilă (Astafei ’61) – Henrique. Antrenor: Ewald Lienen.

FC Vaslui: Cerniakuskas – Celeban, Prahic, Cordoș, Mușat – Sânmărtean (Pătulea ’87), Madson – Viveiros (Lovrecici ’57), Antal, Wilk (Enescu ’77) – Temwanjera. Antrenor: Liviu Ciobotariu.

Cartonașe galbene: Sipovici ’14, Giurgiu ’16, Iorga ’65, Marquinhos ’71, Cooper ’73, Brăneț ’84 / Temwanjera ‘2, Wilk ’66, Cordoș ’72, Antal ’84, Enescu ’87

Arbitri: Cătălin Popa (central) – Octavian Șovre, Vasile Marinescu (asistenți) – Cristina Dorcioman (rezervă)
Observatori: Ion Craiu, Nicolae Marodin
Supervizor: Octavian Goga
La meci au asistat aproximativ 2.000 de spectatori.

Robert ZANFIR / Redactor
Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru economist
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru…
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis în bătaie de doi tineri, ziua, în mijlocul străzii
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis în bătaie de doi tineri,…
Descoperire ULUITOARE la piramidele din Giza! Are formă de L și mai multe...
Descoperire ULUITOARE la piramidele din Giza! Are formă de L și mai multe...
Mihai Neşu, dezvăluiri dureroase la 13 ani după divorţ. Marele regret de după destrămarea căsniciei: Sper ca Maria să mă ierte!
Mihai Neşu, dezvăluiri dureroase la 13 ani după divorţ. Marele regret de după destrămarea căsniciei: Sper ca Maria să mă…
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam viteză, aveam 115-120 km/h maxim”
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam…
Anunțul venit acum despre PACE. Putin este de acord
Anunțul venit acum despre PACE. Putin este de acord
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×